Sunt povestile traditionale prea agresive pentru copiii nostri?

Cand am inceput sa cumpar primele povesti pentru baietelul meu, printre primele gasite in librarii sunt clasicele Scufita Rosie, Alba ca zapada, Capa cu trei iezi sau Punguta cu doi bani. Dar cand am inceput sa le citesc, cu mintea de acum, am inceput sa ma poticnesc la fiecare pas. In ‘Hansel si Gretel’ parintii vor sa scape de copii si ii abandoneaza in padure, in ‘Capra cu trei iezi’ lupul pune capetele retezate ale primilor doi pui la feastra si manjeste peretii cu sange, in ‘Punguta cu doi bani’ baba isi bate gaina pana o omoara, iar tristetea din povestile ‘Fetita cu chibrituri’ sau ‘Puiul’ cred ca nu este comfortabila pentru nici un parinte sau copil.

Foarte multe scene violente, agresive m-au facut sa evit multi ani povestile tranditionale. Ele reflecta o perioada in care copiilor li se inducea frica pentru a fi supusi si ascultatori, sunt in slujba unei educatii dure si autoritate si deformeza realitatea.

In general parerile sunt impartite – unii parinti considera povestile traditionale prea agresive, in timp ce alti parinti le sustin, motivand ca si noi am crescut cu ele si suntem ok, nu am ramas traumatizati de aventurile Scufitei Rosii sau ale lui Hansel si Gretel. Si ce copil e acela care ajunge la scoala fara sa fi auzit de Scufita rosie sau Alba ca Zapada – de neimaginat! Multi experti sustin al doilea punct de vedere motivand ca povestile traditionale vechi au valoare terapeutica, reflecta lupta dintre bine si rau cu care copilul se identifica iar binele invinge intotdeauna. Bruno Bettleheim, celebrul psihoterapeut, a scris chiar o carte despre simbolismul povestilor. El sustine ca povestile sunt purtatoare de simboluri si sunt universale – de exemplu ‘Cenusareasa’ reflecta rivalitatea dintre surori si este simbolul copilului care se va implini mai tarziu.

In acelasi timp e adevarat ca multe din cartile pentru copii din ziua de azi devin banale sau plictisitoare, prea ‘politically correct’ si le lipseste suspansul, actiunea – iar pentru copii de o varsta mai mare – de la 6 ani in sus devin neatragatoare.

Din povesti poti invata lectii de viata uimitoare, suspansul si actiunea din povestile traditionale sunt de multe ori magice. Ne vorbesc despre depasirea obstacolelor vietii si despre triumful binelui. Cum spunea si Neil Gaiman “Basmele sunt mai multe decat adevarate: nu pentru ca ne spun ca exista dragoni, ci pentru ca ne spun ca dragonii pot fi invinsi”.

Si atunci, cum alegem povestile traditionale pentru copiii nostri?

  • Tu esti cel mai bun senzor pentru copilul tau

In primul rand suntem atenti la reactia copiilor. Fiecare parinte isi cunoaste copilul – unii sunt mai sensibili, altii mai putin si intotdeauna reactia copilului ne va ghida cel mai bine. Am putea de asemeni sa sarim anumite pasaje care ni se par prea violente.

  • Povestile in pedagogia Monessori vs Waldorf

Mariei Montessori nu recomanda cartile de povesti cu zane, dragoni, vrajitoare si alte personaje fantastice decat dupa 6 ani cand copilul poate face diferenta intre realitate si fictiune. Ea sustine ca pana la varsta de 6 ani copilul este interesat sa descopere lumea asa cum e ea, sa descopere realitatea. Abia dupa 6 ani învață cel mai bine prin exersarea minții raționale și a imaginației si abia de atunci miturile si basmele pot fi intelese si folosite. In schimb Montessori sustine ca scrisul si cititul, precum si notiuni de matematica elementare sunt cel mai usor si mai natural invatate la 3-4ani.

La cealalta extrema este pedagogia Waldorf care sustine valoare povestilor in dezvoltarea fanteziei si imaginatiei, a vietii spirituale a copilului si amana cunostintele de scris, citit, matematica pentru dupa 6 ani.

  • Filozofia Francoise Dolto

Un sfat de bun simt cu care rezonez este al lui Francoise Dolto – celebra pediatra si psihanalista franceza. Ea recomanda parintilor sa citeasca povesti cu care se simt ei comfortabil. Pentru ca in general copiii mostenesc sensibilitatea parintilor, daca pe mama o deranjeaza anumite scene din carte si pe copil il va deranja, dar daca mama (sau tatal) nu are nici o problema sa citeasca scene mai agresive – e foarte posibil ca si copilul sa le vada la fel.

  • Modifica

Cand eram la scoala generala, liceu si vedeam un film la care nu imi placea finalul, seara in gand imi imaginam alt final. Poate nu e un sfat prea ortodox, dar de ce nu? Poti sa ii spui copilului cand tie nu iti place un anumit paragraf sau cand vezi ca lui nu ii place ce ar fi sa il rescrieti. Putina joaca nu strica niciodata. Este un exercitiu care stimuleaza imaginatia celor mici si binedispune.

Eu m-am regasit mai mult in recomandarile Mariei Montessori. Am remarcat ca pana in 5-6 ani baiatul meu era mai atras de cunosterea lumii inconjuratoare, despre cum functioneaza si sunt alcatuite lucrurile, de atlase si enciclopedii. A inceput sa fie atras sa scrie si sa citeasca de la 3-4 ani. Atunci cand bunicii ii citeau povestile clasice nu era foarte interesat si abia dupa 5-6 ani au inceput sa il intereseze povestile si fantezia. Dar e posibil ca pentru alti copii sa fie invers.

Tu ce parere ai? Ti s-a intamplat vreodata  sa gasesti nepotrivite anumite povesti traditionale pentru copii (mai ales de varsta mai mica)?

3 comentarii la „Sunt povestile traditionale prea agresive pentru copiii nostri?”

  1. Foarte interesant articolul.

    De obicei sar peste pasajul cu ficatii din Alba ca Zapada, de exemplu, pentru ca mi se pare un detaliu inutil (de la povestea asta a ajuns cea mare sa ma intrebe daca toate mamele isi iubesc copiii, ca in Alba ca Zapada mama ei nu o iubea).
    Acum fetelor le place mult Scufita Rosie, din My Reading Library. Cand le citesc, nu insist pe partea cu mancatul, taiatul si cusutul si pana acum nu au fost probleme. Depinde, insa, si cum se pune problema in carte. Intr-una, de exemplu, era ilustrata exact scena in care mama soacra din ceva poveste mananca halca de carne care credea ca e bucata din nora si nepoti. De ce sa ilustrezi fix asta, din toata povestea?

    Răspunde
  2. Cred ca povestile „traditionale” reflecta realitatea vremurilor in care au fost scrise. Inainte de a fi scriitori, Charles Perrault, Fratii Grimm, Alexander Afanasiev au fost culegatori de folclor. Si vorbim de anii 1600 -1800, unde erau mai multi printi si printese decat in vremurile noastre, traiau in castele, dadeau baluri, se mergea cu caleasca, iar calul era la baza transportului. Erau vremuri mai crude, mai violente (executiile din pietele publice au fost abolite tarziu). Iar oamenii satelor, fauritorii de povesti, erau in primul rand neinstruiti. Unii poate traiau chiar la margine de padure, cu ursul si lupul vecini. Iar nedreptati trebuie sa fi fost multe. Familiile erau numeroase, altfel erau crescuti copii, mortalitatea infatila mult mai mare si speranta de viata mai redusa. In acest context, imi inchipui cum oamenii talentati la povestit s-au inspirat din realitate: poate pentru a alina suferinta unui copil tratat rau in familie, i s-a spus povestea copilului bun care este rasplatit pentru faptele sale si iese castigator. Mai cred si ca unele din aceste „povesti” au fost create de oameni mari pentru oameni mari. Cum stateau ei asa multi, fara electricitate si fara modalitati moderne de divertisment, poate se apucau seara de depanat povesti. Barba Albastra nu prea e pentru copii. Le-o mai fi facut placere si sa sperie din cand in cand. Fratii Grimm au una de-a dreptul oribila, iar adepti ai genului horror trebuie sa se fi gasit in toate timpurile. Poate si Creanga e unul din acestia, dupa cum a modificat el capra cu trei iezi 🙂 Noi, romanii, din pacate am cam fost intoxicati cu aceste povesti clasice. Oferta de carte a fost destul de saracacioasa in copilaria noastra, iar editurile aleg cam toate, chiar si acum, sa bata moneda pe „clasice”, pentru ca se cumpara din inertie si sunt ieftin de editat, fara achizitii de drepturi de autor sau alte asemenea. S-au scris carti de copii superbe inca din anii ’50 care la noi abia acum apar in traducere. Concluzionand, as zice si eu ca aceste povesti trebuie cunoscute de copii, ei singuri vor alege daca se intorc la ele sau nu, dar universul cartilor e mult mai mare si nu trebuie sa se rezume doar la acestea.

    Răspunde
  3. si eu modificam povestile clasice din mers, atat cat i amcitit din ele. dar copilul a preferat mai mult povestile despre lucruri si fapte cunoscute, concrete, palpabile.
    sigur ca nu trebuie feriti nici de partea gri a vietii dar nu e musai sa mergem spre horor iar vremurile s au schimbat, cum asa frumos se spune in comentariul de mai sus.

    Răspunde

Lasă un comentariu